coral

Narcis Pintea, un tânăr de 31 de ani, crescut în sânul unei fer­me de bovine şi bivoliţe, a lu­crat mai mulţi ani în străină­tate, dar s-a întors în satul nat­al, Corneşti, aflat în judeţul Cluj, să pună pe pi­cioare un atelier de brânzeturi realizate ar­tizanal, în care a investit până în prezent 80.000 de euro.

coral

„Totul a început de la un vis care s-a con­cre­tizat şi a devenit realitate. Când am înce­put să procesez laptele de la noi din fermă, nu ştiam ce nume o să îi dau brandului. Mă gândeam la Casa cu lactate sau Casa cu brânzeturi, iar la un moment dat, după două luni, când am scos primul lot de brânză maturată, am făcut jocul acesta de cuvinte, NarCheese“, îşi aminteşte Narcis Pintea.

NarCheese a luat naştere acum un an, în 23 iulie 2019, din dorinţa tânărului antrepre­nor de a valorifica laptele produs în ferma fa­miliei. În prezent, el face brânzeturi din lapte de vacă combinat cu lapte de bivoliţă şi are un efectiv de 25 de vaci şi 17 bivoliţe, la muls. „Suntem în discuţii cu fermieri din zonă şi încercăm să facem o colaborare.“

În atelierul construit de la zero, cu in­vestiţii de 80.000 de euro, tânărul lucrează singur şi procesează manual circa 250 de litri de lapte zilnic, dar şi-ar dori ca într-o zi să proceseze 1.500 de litri de lapte, tot în mod artizanal. „Am atestat de fromager, mi-am ter­minat studiile de prelucrare a laptelui în Elveţia. Am umblat prin multe ţări, dar mereu am vrut să mă întorc acasă.“

NarCheese are în prezent şase produse în por­tofoliu, precum brânză tartinabilă de ca­pră, brânză raclette, caş cu nucă şi miere, te­le­mea de vacă şi bivoliţă, dar unele sunt doar sezo­nie­re. „Tot laptele este ametecat, vacă cu bi­voliţă, aşa mă diferenţiez de ceilalţi producători.“

Produsele sunt comercializate prin inter­me­diul propriului site, dar atelierul mai li­vrează şi în Cluj-Napoca şi speră să ajungă şi în Bucureşti în următorul an. Totodată, în Cluj-Napoca produsele mai sunt prezente în trei magazine tradiţionale, de tip băcănie. Ele se mai vând şi prin intermediul rulotei Sat pen­tru oraş. „Cel mai ieftin produs costă 25-30 de lei/kg, iar cel mai scump este de 120-130 lei/kg. Cele mai cerute produse sunt caşul Borzoaia, care este făcut din patru tipuri de lapte, de capră, oaie, bivoliţă şi vacă, caşul tradiţional reinterpretat, telemeaua de bivoliţă şi vacă“.

În prezent, Narcis Pintea construieşte o grotă într-un deal, care speră să fie func­ţională până la iarnă, pentru că îşi doreşte să pună brânza la maturat timp de 9 luni. „În viitorul apropiat, urmează să ajung în cât mai multe locuri din ţară şi să cresc producţia. (…) Ar fi frumos ca tot mai mulţi tineri să vină acasă, că ne plâng satele, ne plâng locurile natale.“

coral