coral

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut miercuri, 13 ianuarie a.c., un tânăr de 16 ani, din comuna Ip, județul Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Acesta este bănuit că la data de 31 decembrie 2020, prin întrebuințarea de violențe, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 16 ani, din comuna Poieni.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei doi tineri s-au cunoscut prin intermeiul unei platforme online de socializare în luna martie a anului 2020, ulterior întâlnindu-se faptic.

La data de 14 ianuarie a.c., tânărul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Huedin, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările se efectuează în continuare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

 

Dacă ați fost victima unei astfel de infracțiuni, nu ezitați să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau să apelați de îndată numărul unic de urgenţă 112!

 

De asemenea, pentru a nu fi victima unor infracțiuni ca urmare a interacțiunii în mediul online cu alte persoane, polițiștii recomandă:

 

 -evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri;

 

– selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet – este vorba de conştientizarea faptului că odată postate aceste fotografii pot fi văzute sau folosite de oricine, oricând. Totodată, fotografiile postate „pot spune ceva” despre profilul tău în cadrul reţelei;

 

– respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente;

coral

coral