Arion Hadrian-Virgil, consilier județean, a menționat în declarațiile de avere din 2022 și 2023 faptul că nu are niciun teren, iar la secțiunea clădiri, în declarația de acum un an avea două apartamente în Cluj-Napoca, iar în cea din 2023 apare cu un singur apartament.
De asemenea, consilierul județean a avut două mașini trecute în declarația de avere din 2022, un VW Passat din 2006 și un Skoda Karoq din 2021, iar în declarația din 2023 apare cu un singur autovehicul, mai exact cu Skoda.
În ambele declarații de avere a trecut că are tablouri în valoare de 10.000 de euro, dobândite între 1987 și 2009. În declarația de avere din 2023, consilierul județean a trecut la bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni apartamentul, înstrăinat pe data de 15 decembrie 2022 către Arion Simina, forma înstrăinării fiind donație, iar valoarea apartamentului a fost de 90.000 de euro.
De asemenea, și autoturismul VW l-a vândut pe 22 decembrie către Pop Cristian Petru pentru suma de 3750 de euro. Cu un singur cont bancar la Banca Transilvania, în 2022 suma strânsă era de 30.000 de lei, iar în declarația de avere din 2023, suma a ajuns la 25.000 de lei. La venituri strict din salarii, Arion Hadrian Virgil a avut în declarația de avere din 2022 trei venituri.
Mai exact, consilierul județean a avut un venit anual încasat de 87.701 de lei ca inspector școlar la Inspectoratul Școlar Cluj, 14.604 lei de la Consiliul Județean Cluj și 14.987 de lei de la Inspectoratul Școlar, fiind coordonator partener Proiect POCU.
Consilierul județean cu peste 15 apartamente, un adevărat „titan” în imobiliare
Următorul consilier județean despre care vorbim este Oprea Laurențiu, unul dintrei cei mai împliniți aleși din Consiliul Județean Cluj. În ambele declarații de avere din 2022 și 2023, consilierul județean a trecut la clădiri nu mai mult și nici mai puțin de 15 apartamente, toate în Cluj-Napoca. Mai mult, 14 dintre ele au fost dobândite în anul 2019, iar modul de dobândire a fost prin contract de donație.
Are firma bani pentru a plăti datoriile!
Să ne amintim că domnul consilier județean Ovidiu-Călin Cosma a inclus diverse proprietăți imobiliare, precum un teren în intravilan și mai multe terenuri extravilane, având o suprafață totală de 3.600 de metri pătrați, în ultimele două declarații de avere. Cu toate acestea, în declarația sa de avere din 2023, a raportat că acei 3.600 de metri pătrați au fost vânduți pentru suma de 121.000 de euro. În ambele declarații de avere, a menționat că deține două apartamente și o casă de locuit.
În ceea ce privește bunurile sale, în declarația sa de avere din 2023, Ovidiu-Călin Cosma a inclus și o mașină nouă, un Ford fabricat în 2015. În privința datoriilor sale, în declarația de avere din 2022, a menționat că are un credit la ING Bank în valoare de 228.000 de lei, cu scadența în 2046, și un credit la BT în valoare de 81.825 lei, cu scadența în 2026. Aceste datorii au fost păstrate și în declarația de avere din 2023.
În secțiunea venituri din activități independente din declarația de avere din 2023, Cosma Ovidiu Calin a declarat că a obținut un venit de 207.500 de lei de la firma sa, Cosma O C PFA.În ceea ce privește veniturile din alte surse, Ovidiu-Călin Cosma a menționat că a primit indemnizația pentru funcția de consilier județean în valoare de 13.140 de lei și alocatiile pentru cei doi copii, care totalizează 6.144 de lei. Cu privire la venitul soției sale, care lucrează ca analist financiar la Evalueserve SRL, nu a furnizat informații despre venitul anual în declarația sa de avere.
Pentru cei care nu știu, social-democratul Oprea Laurențiu este membru în cadrul Consiliului Județean din 2013, dar până acum nu a avut nicio inițiativă sau contribuție notabilă. El participă la ședințele consiliului, dar rămâne tăcut și nu vine cu idei sau sugestii. Sursele Actual de Cluj au precizat că donația ar fi venit din partea fiului, un tânăr care lucrează, împreună cu soția sa, la Aeroportul Cluj. Consilierul județean a recunoscut că are apartamentele de la fiul său, angajat la Aeroport, dar spune că acestea au fost pe numele său înainte de a intra în politică, și că acum n-a făcut decât să și le ia înapoi.
De asemenea, consilierul județean mai are o casă de locuit, dobândită în 2017. Mai mult, la bunuri mobile, autovehicule, în declarația de avere din 2022 a trecut cinci autoturisme: un KIA, un AUDI, un Peugeot, un FIAT și o motocicletă Yamaha. În declarația de avere din 2023, Oprea Laurențiu a trecut doar patru mașini: un FIAT, motocicleta Yamaha, un Volvo și AUDI.
De asemenea, în declarația de avere din 2022, consilierul județean a trecut venituri de aproape 70.000 de lei din cedarea folosinței bunurilor, chirii, fără să treacă și indemnizația de consilier județean. De asemenea, soția acestuia, Oprea Iuliana, în declarația de avere din 2022 apare cu pensia de 17.150 de lei și suma de 1700 de lei, bani primiți ca arendă după un teren agricol.
Totodată, Oprea Iuliana a mai avut venituri din alte surse în valoare de 46.591 de lei după încheierea de contracte de asigurări la firma SC Proasig SRL. În declarația de avere din 2023, Oprea Laurențiu a trecut suma de 8800 de lei ca indemnizație de consilier județean, pe lângă suma de 62.138 de lei, bani proveniți din chirii.
Afacerist înainte de a deveni consilier județean
Cordiș Lucian, consilier județean, a trecut în ultimele declarații de avere că este proprietarul a două terenuri în intravilan, unul agricol și alte terenuri extravilane de 250 mp 2, toate în județul Cluj. De asemenea, la clădiri, Cordiș Lucian are o casă de locuit din 1998, în Apahida, și o casă de locuit din 2008, în Turda. Totodată, consilierul județean conduce aceeași mașină, mai exact Mazda CX5 din 2018.
În declarațiile de avere din 2022 și 2023, consilierul județean a trecut bijuterii în valoare de 3.300 de euro, dobândite între 1993 și 1994 și ceasuri de 2.000 de euro, dobândite în 2006. Un lucru interesant pe care l-am remarcat este faptul că la investiții directe, în ambele declarații de avere are acțiuni la firmele SC King Comimpex SRL în valoare de 30200 de lei și la SC Lucostar SRL, în valoare de 10200 de lei. Să nu uităm că SC King Comimpex SRL este administrată chiar de consilierul local, fiind o firmă specializată cu comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Cu un singur angajat, firma a avut în 2022 o cifră de afaceri de 103488 de lei și un profit de 66.775 de lei.
De asemenea, și SC Lucostar SRL este deținută de Cordiș Lucian și Cordiș Claudia Maria. Din 2020, firma nu a mai avut niciun angajat. Mai mult, de doi ani, firma merge pe minus.
Continuăm cu datoriile consilierului județean, care se ridică la suma de 48.000 de euro, creditor fiind Banca Comercială Română, iar contractul este scadent în 2027. La venituri din salarii, Cordiș Lucian a trecut în ambele declarații de avere suma de 43.000 de lei ca administrator la SC King SRL, iar soția acestuia a avut 38.000 de lei, fiind director comercial la SC Nikavia SRL, din Apahida. Totodată, consilierul județean a trecut suma de 13140 de lei ca indemnizație de la Consiliul Județean Cluj., arată