Meteorologii anunță că vremea va fi deosebit de rece, atât ziua cât şi noaptea în majoritatea țării, în perioada 9-11 aprilie.

„Temperaturile maxime se vor situa în general între 2 şi 12 grade, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 şi 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii anunță că vor fi intervale cu precipitații și va ninge predominant la munte, în centru, nord şi nord-est şi mixt în restul teritoriului.

Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45-55 km/h în cea mai mare parte a ţării. Meteorologii au emis şi o avertizare cod galben, pentru intervalul 10 aprilie, ora 9 – 10 aprilie, ora 23.

„În cea mai mare parte a ţării vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafalele vor fi de 75…85 km/h. În cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi local în Carpaţii Occidentali va ninge şi va fi viscol. În Maramureş, Transilvania şi Moldova, iar spre seară local şi în estul Munteniei şi în Dobrogea vor predomina ninsorile care temporar vor fi viscolite”, a transmis ANM.

Așadar, se va depune strat nou de zăpadă în medie de 10-20 cm la munte şi în general de 5-10 cm în sudul şi estul Transilvaniei şi local în Moldova.

Joi, în intervalul ora 12 – ora 23, este cod portocaliu în zona joasă a judeţelor Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de 70-90 km/h.

„În Carpaţii Meridionali, Carpaţii de Curbură, Munţii Banatului şi local în Munţii Apuseni vântul va sufla tare cu viteze de 70…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafale vor fi de 85…120 km/h şi va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte redusă, sub 50 m”, arată ANM.

O altă avertizare cod portocaliu vizează intervalul 10 aprilie, ora 15 – 10 aprilie, ora 21.

Potrivit ANM, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de 70…90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă, sub 50 m.