În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au fost identificate trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune, prin metoda ,,Accidentul”.
O femeie din București a fost reținută pentru 24 de ore de către polițiști, iar ulterior plasată sub control judiciar. Alți doi bărbați sunt cercetați în stare de deținere, fiind încarcerați pentru comiterea altor fapte.
La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprjiniți de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București și luptători de acțiuni speciale, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat o percheziție la domiciliul unei femei din București, bănuită de comiterea de înșelăciuni pe raza municipiului Cluj-Napoca.
În urma percheziției, au fost identificate și ridicate următoarele bunuri: bani (peste 10.000 de lei), cinci telefoane mobile, suporturi cartele SIM și înscrisuri, pentru continuarea investigațiilor.
Conform probatoriului administrat, la data de 12 decembrie 2018, cea în cauză-femeie în vârstă de 38 de ani, din București, s-ar fi prezentat la domiciliul victimei în vârstă de 77 de ani, din Cluj-Napoca, și a ridicat suma de 50.000 de lei. Anterior, victima ar fi fost contactată de persoane care și-ar fi declinat false calități și ar fi anunțat-o pe femeie că fiica sa ar fi fost implicată într-un accident. În continuarea conversației telefonice, persoanei vătămate i-a fost pretinsă o sumă de bani în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale de urgență.
În urma investigațiilor efectuate împreună cu polițiști din cadrul IPJ Tulcea și IPJ Călărași, au fost identificați doi bărbați, de 32 și 33 de ani, din Galați și Călărași, bănuiți de implicare în comiterea înșelăciunii. În prezent, aceștia sunt încarcerați în alte cauze.
Față de cei trei se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de Codul penal.