Temperaturile vor oscila între 27 și 34 de grade Celsius în următoarele două săptămâni la Cluj. La începutul lunii viitoare instabilitatea atmosferică va aduce din nou vijelii și cantități mari de ploaie, potrivit meteorologilor.
Administrația Națională de Meteorologie prezintă o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 28 iunie – 11 iulie.
Astfel, media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 28 de grade în prima zi, până spre 34 de grade în data de 30 iunie.
În primele 3 zile din luna iulie aceasta va scădea semnificativ, astfel că în 3 iulie nu va mai depăși 26-27 de grade, apoi se va încălzi ușor și treptat.
Media minimelor termice va fi și ea în creștere, până în prima dimineață din luna iulie, apoi va scădea ușor, iar între 3 iulie și finalul intervalului de prognoză nu va mai avea variații semnificative, au mai precizat meteorologii.
Vor fi manifestări ale instabilității atmosferice aproape în fiecare zi, dar mai frecvente și pe arii mai extinse, după data de 1 iulie.