Donald Trump are „un plan secret” pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, și anume acela de a convinge Ucraina să cedeze teritorii lui Putin. Iar asta în condițiile în care fostul președinte american susține că ar putea negocia un acord de pace în doar 24 de ore după ce va fi reales la Casa Albă. Informația, difuzată duminică de The Washington Post, a fost preluată și de presă din Rusia, ziarul Kommersant relatând că „Trump va cere ca Ucraina să cedeze Crimeea și Donbasul, dacă va câștiga alegerile”.
Fostul președinte al SUA ar fi dezvăluit că are un plan care să încheie „în numai o zi” războiul declanșat de Rusia în Ucraina, dacă va fi reales în noiembrie. Potrivit Washington Post, care citează surse, Donald Trump a afirmat în discuții private că va putea pune capăt conflictului făcând presiuni asupra Ucrainei să cedeze părți din teritoriul său.
Astfel, propunerea lui Trump constă în a presa Ucraina să cedeze Rusiei peninsula Crimeea și regiunea de graniță Donbas, potrivit unor persoane care au discutat acest plan cu Trump sau cu consilierii săi, dar care au furnizat informația sub rezerva anonimatului, întrucât acele conversații au fost confidențiale, scrie WP.
Această abordare, nemenționată anterior, ar răsturna complet politica președintelui actual Joe Biden, care a pus accentul pe limitarea agresiunii rusești prin acordarea de ajutor militar Ucrainei, punctează ziarul american.
Washington Post notează de asemenea că unii experți de politică externă consideră că „ideea lui Trump l-ar recompensa astfel pe președintele rus Vladimir Putin și ar îngădui încălcarea prin forță a unor frontiere recunoscute internațional”.
Fostul președinte american e de părere că poporul din Ucraina ar accepta acest acord și crede totodată că atât Rusia cât și Ucraina „vor să salveze aparențele, vor o cale de ieșire”, tot potrivit unor surse din anturajul lui Trump.
Trump a susținut în mai multe rânduri că ar putea pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore și, mai mult, a încurajat chiar Rusia să atace țările NATO care „nu-și plătesc datoriile”.
„Dacă eram președinte, războiul dintre Rusia și Ucraina nu s-ar fi întâmplat niciodată… nici într-un milion de ani”, declara Trump într-o înregistrare video difuzată de presă anul trecut.