Vicepreședintele ASF pentru sectorul Instrumente și Investiții Financiare – Gabriel Grădinescu, a declarat:

„Așa cum am precizat și la ultima mea întâlnire cu reprezentanţii pieței de capital, în cadrul conferinței organizate de către Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF), am reușit să aprobăm și să lansăm Regulamentul privind procedura de subscriere și răscumpărare prin internet a titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv și pentru modificarea și completarea Regulamentului A.S.F. nr. 9/2014 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare și a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare, precum și pentru modificarea și completarea Regulamentului A.S.F. nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiții alternative”.

coral

Reamintesc faptul că acest regulament introduce o serie de prevederi noi, după cum urmează:

coral

  • simplificarea circuitului documentelor transmise letric de către investitori la primul contact cu entitatea, prin introducerea posibilității de a transmite documentele de identificare și în format digital;
  • posibilitatea utilizării unei aplicații informatice care poate identifica o persoană (ex. prin identificare pe bază de amprente digitale, recunoaștere facială sau scanare de iris, fără ca lista să fie exhaustivă), cu obligația ca S.A.I./societatea de investiții autoadministrată să stocheze acordul de voință a investitorului sau potențialului investitor, ce intră în relații contractuale la distanță, pe un suport durabil;
  • înscrierea în cadrul aplicației mobile sau al site-ului care găzduiește platforma electronică care oferă accesul la subscrierea şi răscumpărarea titlurilor de participare prin internet, a mențiunii că respectivul O.P.C. este autorizat de A.S.F, inclusiv prin precizarea numărului de decizie și numărului de înscriere în Registrul public al A.S.F.-S.I.I.F.;

Sunt încredințat că toate aceste elemente noi vor conduce la dezvoltarea pieței de capital prin creșterea numărului de conturi de retail. Misiunea noastră este de a continua procesul de informatizare și dezvoltare de aplicații IT astfel încât să realizăm dezideratul „ Piața de Capital la un click distanță”.

coral