coral

Manifestarea a început prin intonarea Imnului României și o slujbă de pomenire săvârșită de ÎPS Mitropolit Andrei al Clujului, Sălajului și Maramureșului.

coral

Coroane de flori au fost depuse în fața Prefecturii Cluj și din partea primarului Emil Boc și a viceprimarului Dan Tarcea, din partea parlamentarilor Florin Stamatian, Horia Nasra, Cornel Itu și a prefectului Mircea Abrudean.

Cei prezenți au asistat la defilarea gărzii formate din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, ai Batalionului 55 Comunicaţii și Informatică „Napoca”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

coral