Consiliul Județean Cluj, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, organizează în perioada 19-20 septembrie, sub egida „Zilei Mondiale Alzheimer”, o serie de activități menite să sensibilizeze comunitatea clujeană și instituțiile abilitate cu privire la problematica bolii Alzheimer și să promoveze serviciile oferite de către D.G.A.S.P.C. Cluj.

Desfășurată în cadrul campaniei „Amintește-ți de mine!”, acțiunea se va derula pe parcursul a două zile. Astfel, în prima zi a manifestării, între orele 09:00- 16:00, la sediul Centrului Comunitar Judetean Cluj de pe strada A. Einstein, nr.14, va avea loc conferinţa cu tema ,,Abordări ale problematicii demenţelor şi bolii Alzheimer în context psihosocial şi medical “.

Vineri, 20 septembrie, se va desfășura proiectul „Cafeneaua Alzheimer”, organizat în două locații, respectiv la „Doamna T art-botique-cafe”, pe strada Napoca, nr. 10, între orele 12:00–18:00 şi la Centrul Comunitar Judeţean Cluj, între orele 9:00-17:00, unde se va desfășura și o testare gratuită a memoriei, cu scopul de a oferi informații cu privire la manifestările demenței în cadrul bolii Alzheimer, precum și accentuarea importanței intervenției precoce, încă de la apariția primelor simptome. De asemenea, vor fi organizate grupuri de discuții pe problematica Alzheimer, între persoane adulte cu vârsta peste 45 de ani și psihologi din cadrul Centrului Comunitar Județean Cluj.

Confirmarea participării se realizează la numărul de telefon: 0264/434200 sau prin e-mail: [email protected].